Română

Evenimente



Institutul de Istorie a organizat la 18 iunie 2019 o şedinţă festivă dedicată sărbătorii profesionale Ziua Istoricului, instituită prin decizia Guvernului Republicii Moldova, nr. 427, din 10 iunie 2011, în semn de prețuire a aportului comunității istoricilor la promovarea adevărului istoric și a valorilor democratice. Lucrările şedinţei, găzduite tradiţional de Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, au adunat academicieni, cercetători, cadre didactice din învăţământul liceal şi universitar, muzeografi, elevi şi studenţi. Şedinţa a fost moderată cu multă voie bună de Conf. univ. dr. Valentin CONSTANTINOV şi Dr. Cristina GHERASIM, cercetători științifici în cadrul Institutului de Istorie.

Cu discursuri de felicitare pentru slujitorii Zeiţei Clio au venit:

• Acad. Ion TIGHINEANU, președintele Academiei de Științe a Moldovei

• Conf. univ. dr. hab. Gheorghe COJOCARU, directorul Institutului de Istorie

• Conf. univ. dr. Sergiu MATVEEV, decanul Facultății de Istorie și Filosofie, USM

• Prof. univ. dr. hab. Anatol PETRENCU, directorul Centrului de Excelență INIS „Promemoria”, Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

• Prof. univ. dr. hab. Gheorghe POSTICĂ

• Conf. univ. dr. Gheorghe NEGRU, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova

• Conf. cerc. dr. Adrian DOLGHI, directorul adjunct al Institutului Patrimoniului Cultural

• Dr. Teodor CANDU, directorul adjunct al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău

• Conf. univ. dr. Elena POSTICĂ, director adjunct al Muzeului Național de Istorie

• Ghenadie DONOS, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova

Voia bună a fost întregită de Ansamblul de instrumente cu coarde de la Liceul internat de muzică „Ciprian Porumbescu.

Ţinem să remarcăm faptul că tot în această zi s-au împlinit 30 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Istoricilor din Moldova.































RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: [email protected]
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC