Română

Întruniri ştiinţifice

La data de 4 iunie 2024 se împlinesc 104 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. În acest sens, pentru a consemna Ziua Tratatului de la Trianon, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, a organizat luni, 3 iunie, conferința publică „Tratatul de la Trianon - consecințe geopolitice, juridice și naționale”.

În cadrul evenimentului, moderat de directorul ICR „Mihai Eminescu”, Monica Babuc, au participat reputați cercetători și istorici, cadre didactice și studenți etc.

Importanța și efectele semnării Tratatului de la Trianon au fost relevate celor prezenți de către directorul Institutului de Istorie al USM, dr. hab. Gheorghe COJOCARU, directorul Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, și decanul FRIȘPA a USM, dr. Alexandru SOLCAN.

În data de 21 mai 2024, în incinta Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova, s-a desfășurat conferința științifică cu participare internațională „100 de ani de la conferința româno-sovietică de la Viena”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iași, și a reunit cercetători științifici de pe ambele maluri ale Prutului, doctoranzi și masteranzi.

„Evenimentul aduce în atenția istoricilor, și nu numai, câteva aspecte interesante ținând de o problematică care este încă în curs, sub raport politico-diplomatic. Discuțiile au fost, continuă să fie și cred că vor mai fi pentru mult timp, fiindcă argumentele istorice se intersectează cu cele de natură geopolitică, strategică, și așa mai departe. Suntem într-un moment în care se reconfigurează și raportul de forțe, și probabil și harta estului european”, a declarat directorul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti.

În data de 28-29 iunie 2023, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, în cooperare cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, organizează Conferința științifică „Stalinizare și destalinizare: fapte istorice, mituri, memorie istorică”. Evenimentul este organizat în conformitate cu protocolul de parteneriat încheiat de Institutul de Istorie al USM și Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române și face parte din efortul comun de cunoaștere a istoriei societății românești în perioada totalitară dar fără a se limita la aceasta.

În data de 8 mai 2024, Institutul de Istorie al USM în cooperare cu Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Republica Moldova și Direcția Învățământ General Dubăsari și în parteneriat cu Muzeul Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice, MNIM și Asociația Obștească Institutul Pro Memoria, au organizat conferința științifico-practică pentru profesorii școlari din raionul Dubăsari „Predarea disciplinei opționale pentru clasele a IX-a, a XII-a «Regimul totalitar comunist: represiune și mișcare de rezistență»". Evenimentul a avut loc în incinta Consiliului Raional Dubăsari, cu participarea profesorilor universitari, cercetătorilor științifici și a profesorilor școlari din raionul Dubăsari.

În data de 7 iunie 2023 Institutul de Istorie al USM organizează, în parteneriat cu Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdei” din Cahul, Universitatea „Dunărea de Jos ” din Galați, alte instituții din Ucraina și România, conferința științifică internațională „Perspectivele și problemele integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației”, ediția a X-a. În cadrul manifestării științifice cercetătorii de la Institutul de Istorie organizează panelul „100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite din 1923”, dar vor participa și la alte secțiuni tematice. Agenda evenimentului aici.

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: [email protected]
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC