Română

Întruniri ştiinţifice


Institutul de Istorie al AŞM, în colaborare cu Primăria Municipiului Chişinău, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, a organizat la 27 martie 2015 conferinţa ştiinţifică cu genericul Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918. Evenimentul a adunat un numeros public, alcătuit din studenţi, istorici, oameni emeriţi ai artei şi culturii.

Desfăşurată în incinta Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Str. A. Mateevici 111, acolo unde a fost votat Actul Unirii în urmă cu 97 de ani, conferinţa a fost deschisă de directorul Institutului de Istorie dr.hab. Gheorghe COJOCARU. Cu cuvinte de salut şi încurajare pentru participanţi au venit dl. Dorin CHIRTOACĂ, primarul general al mun. Chişinău, prof.univ.dr.hab. Aurelian Dănilă, academician-coordonator al Secţiei Ştiinţe Umanistice şi Arte a AŞM, dr.conf.univ. Tatiana COMENDANT, prorector pentru activitate ştiinţifică şi artistică - Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, dl. Nichita DANILOV, director adjunct al ICR „Mihai Eminescu“ la Chișinău. 






Participanţii la conferinţă au punctat importanţa Actului din 27 martie 1918 pentru românii din Basarabia, s-au referit la personalităţile de vază care au pregătit şi realizat unirea, au evidenţiat pericolele care încă persistă pentru dăinuirea românismului în teritoriul dintre Prut şi Nistru, au făcut apel către reprezentanţii tinerii generaţii să păstreze şi promoveze valorile naţionale. Elevii Liceului Teoretic "Principesa Natalia Dadiani" au pregătit pentru participanţii la conferinţă un emoţionant moment festiv, iar colecţionarul Petru Costin a expus pentru public o colecţie de drapele şi steaguri cu o profundă semnificaţie istorică. În încheierea conferinţei, prof.univ.dr.hab. Alexandru MOŞANU a prezentat audienţei numerele revistei "Destin românesc" apărute în 2013 şi 2014 şi a atras atenţia asupra necesităţii concentrării eforturilor istoricilor din RM pentru contracararea neadevărurilor ştiinţifice propagate din interes politic de anumiţi pseudo-savanţi.







RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: [email protected]
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC