În premieră pentru Republica Moldova, la 27 septembrie 2013, Chişinăul a găzduit "Noaptea Cercetătorilor", un eveniment ce sărbătoreşte ştiinţa deja de 8 ani şi se desfăşoară concomitent în peste 300 de oraşe europene. Cercetătorilor şi publicului larg li s-au oferit ocazia de a se întâlni într-o atmosferă ce stimulează descoperirea ştiinţei prin activităţi distractive şi educative. Noaptea Cercetătorilor are loc în cadrul proiectului MORE4U și se desfăşoară sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Centrului Proiecte Internaţionale şi Agenţia de Logistică „Age Quod Agis” cu participarea instituţiilor de cercetare şi celor de învăţământ superior. Proiectul este susţinut prin fonduri europene, în cadrul celui de al şaptelea Program Cadru al Comunităţii Europene pentru Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică (PC7).