Română

Evenimente


În ajunul Zilei profesionale a Istoricilor, academicianul Ioan Aurel Pop s-a aflat la Chişinău, la invitaţia Institutului de Istorie al AŞM şi a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

În dimineaţa zilei de 16 iunie 2015, Rectorul Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, academician Ioan Aurel Pop,  a participat la o întâlnire cu colectivul Institutului de Istorie al AŞM, în cadrul căreia s-au discutat probleme controversate ale trecutului istoric, au fost evocate, în dimensiune istorică, figurile marilor istorici români dar şi oportunităţi de colaborare a celor două centre academice de la Cluj-Napoca şi de la Chişinău.





Cu începere de la ora 11.00, în Sala Muzeului de Istorie a Moldovei, a avut loc lansarea cărţii „Istoria, adevărul şi miturile (note de lectură)”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2014, 400 p., autor Ioan Aurel Pop, care reprezintă a doua ediţie a recenziei asupra cărţii istoricului Lucian Boia  Istorie şi mit în conştiinţa românească.

Motivul apariţiei acestor note de lectură asupra demitizării istoriei românilor, după cum a afirmat însăşi autorul „… îşi are rostul din solidaritate de breaslă, aşa cum domnul Boia şi cei care-l urmează, creează convingerea că cercetarea istorică nu are nici un rost, este falsă, mincinoasă şi plină de mituri”. Un alt motiv al publicării unei recenzii „supradimensionate” este răspândirea neselectivă a ideilor dlui Boia în străinătate – unde suntem prezentaţi într-o imagine distorsionată cu rezultate propagandistice păguboase.

Replica academicianului Ioan Aurel Pop, adunată în lucrarea „Istoria, adevărul şi miturile” s-a transformat într-o carte de istorie, considerată a fi polemică necesară, care, potrivit autorului, este un răspuns ştiinţific la încercările de a falsifica Istoria Românilor.

Prezenţi la eveniment, istorici, academicieni, profesori universitari, cadre didactice, muzeografi, reprezentanţi media, studenţi ai Facultăţilor de Istorie, au apreciat activitatea impresionantă a profesorului Ioan-Aurel Pop, care este autorul a peste 50 de monografii, ediţii de izvoare istorice, tratate, manuale universitare şi volume îngrijite şi a peste 300 de studii, articole, recenzii, cronici, prefeţe etc. publicate în volume separate, reviste de specialitate şi publicaţii de cultură.

Directorul Institutului de Istorie al AŞM, conf.dr.hab. Gheorghe Cojocaru, a menţionat că acest eveniment cultural-ştiinţific are menirea de a promova şi valorifica această lucrare de o mare anvergură istoriografică. „Istoria, adevărul şi miturile” este o lucrare care abordează problemele de istorie naţională din cele mai vechi timpuri şi până în zilele de astăzi, spuse din punctul de vedere al specialistului, cel care a digerat în cariera sa munţi de documente din arhivele din România, dar şi de peste hotarele ei. Scriitorul Nicolae Dabija, directorul publicaţiei „Literatura şi Arta” şi Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „M. Eminescu” la Chişinău, au ţinut să menţioneze că lucrarea lui Ioan Aurel Pop, este o lucrare care reacţionează la impunerea unor concepte prin demolarea anumitor mituri şi falsificări despre neamul românesc.

„Academicianul Academiei Române, Ioan Aurel Pop, este un mare prieten al istoricilor noştri basarabeni, care de fiecare dată vine cu mare drag la Chişinău şi împărtăşeşte cu noi tot ce are nou! Autorul are o dragoste aparte faţă de Basarabia, pentru că încă din anii 90 tot continuă să vină la noi şi ne aduce în vizor cea mai actuală istoriografie, lucru pentru care îi mulţumim” – a subliniat membru corespondent al AŞM, prof.  Demir Dragnev.

Asupra acestui volum de carte şi-au exprimat opinia prof. dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, prof. dr. Sorin Şipoş de la Universitatea din Oradea, academician Mihai Cimpoi, academician Ion Tighineanu,  prof.dr.hab. Alexandru Moşanu, prof.dr.hab. Anatol Petrencu, dr. Marius Tărîţă ş.a.

Cu prilejul sosirii la Chişinău, academicianul Ioan Aurel Pop a participat la Adunarea festivă a corpului academic al AŞM, prilejuită de cea de-a 69-a aniversare de la constituirea primelor instituţii de cercetare academice în Moldova, eveniment care s-a desfăşurat în Sala Mare a Centrului Naţional al Muzicii de Cameră „Sala cu Orgă”. Cu ocazia participării la Adunarea festivă Dlui academician Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru titular al Academiei Române, directorul Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, i-au fost înmânate însemnele titlului de Membru de Onoare al AŞM, titlu conferit pe data de 24 februarie curent de către Adunarea Generală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

„Dacă iubim viaţa, să iubim trecutul…”, fiindcă „dragostea pentru trecut înseamnă în fapt dragoste de viaţă” – a concluzionat şi a urat celor prezenţi academicianul Ioan Aurel Pop

Autor: Dr. Mariana Ţîbulac

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: [email protected]
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC