Română

Evenimente



Joi, 16 mai 2019, în Sala de ședințe a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală a avut loc ședința lărgită a Consiliului științific al Institutului de Istorie. În cadrul ședinței a fost omagiat dl. dr. Gheorghe Nicolaev, cercetător științific coordonator în Secția „Istorie Contemporană”.

Doctorul în istorie Gheorghe Nicolaev s-a afirmat drept un cercetător onest și calificat al istoriei naționale cu referire la perioada contemporană, preocupările sale științifice axându-se temeinic pe problematica moștenirii patrimoniale a RSS Moldovenești și cea a fenomenului cultural în Republica Moldova.

De o particulară atenție în cadrul investigațiilor s-au bucurat subiectele legate de identificarea obiectivelor de patrimoniu cultural, descrierea strategiilor de prezervare și de valorificare a acestuia, cât și de examinarea politicilor de management în domeniu. Explorând contextul general și caracterul specific al patrimoniului cultural, autorul sugerează și unele soluții privind protecția, salvarea, conservarea și restaurarea lui. Se cuvine de subliniat că tematica tratată este cu atât mai importantă și actuală în prezent, știindu-se că societatea contemporană a devenit sensibilă la problemele perspectivelor istorice și ale identităților naționale pentru care patrimoniul cultural constituie factorul principal de recunoaștere.

Publicațiile semnate de Gheorghe NICOLAEV, pe lângă valențele lor savante intrinseci, au un impact și din unghiul procesului de conștientizare a răspunderii față de valorile patrimoniale recunoscute nu numai ca jaloane de neînlocuit pentru istoria unui popor, ci și ca trepte necesare și obligatorii pentru pregătirea viitoarelor generații, prin educarea spiritului patriotic și stimularea creativității, prin cultivarea unei atitudini de responsabilitate în perspectiva devenirii istorice.






























RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: [email protected]
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC