Română

Întruniri ştiinţifice

În ziua de 24 august 2012, cu începere de la ora 11.00 în sala de conferinţe a Ministerului Justiţiei a avut loc sub egida Institutului de Istorie, Stat şi Drept, masa rotundă „Contextul istorico-politic şi juridic al declarării Independenţei de Stat a Republicii Moldova”.

În deschidere un cuvânt de salut a fost rostit de dr. hab. Mariana Şlapac, vicepreşedintele AŞM, care a evocat importanţa şi implicaţiile transformărilor din anii 1989-1991.

Întrunirea a fost moderată de Directorul IISD, Dr. Gheorghe Cojocaru. Prima luare de cuvânt a aparţinut preşedintelui Parlamentului la momentul Declarării Independenţei, prof. univ. dr. hab. Alexandru Moşanu. Domnia Sa s-a referit la contextul epocii şi a adus amendamente unor păreri care au fost exprimate în presă în ultimii ani, precum că pentru independenţă nu s-ar fi luptat nimeni („se fac multe speculaţii pe tema aceasta”), aceasta fiind un dar. Renaşterea naţională a parcurs o cale plină de dificultăţi şi impedimente, şi a cerut eforturi susţinute din partea elitei politice de atunci.

De asemenea A. Moşanu a evocat şi discuţiile ce avuseseră loc în Prezidiumul Parlamentului în seara de 26 august 1991 şi divizarea părerilor membrilor acestuia, opt la şase, asupra redacţiei finale a textului. Cu toate acestea în text s-au regăsit principalele momente cu referire la limbă şi identitate, la consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov ş.a.

Dr. hab. conf. univ. dr. Nicolae Enciu a propus o analiză a proceselor demografice din epoca sovietică şi din anii de după obţinerea Independenţei. A menţionat necesitatea adoptării unor politici din partea oficialităţilor centrale în vederea opririi fenomenelor negative cu care se confruntă societatea noastră în plan demografic.

Membrul corespondent al AŞM Valeriu Pasat, s-a referit la momente mai puţin cunoscute din contextul primii părţi ai anilor 1990 şi a subliniat necesitatea studierii profunde a istoriei RASSM (ceea ce va arăta rădăcinile conflictului), legat de care în curând va finaliza un volum de documente. A menţionat că aici va fi binevenită şi lucrarea Dr. Anatol Ţaranu, care se ocupă de latura contemporană. De asemenea a remarcat faptul că independenţa nu a fost obţinută uşor, iar lupta elitelor de atunci este reflectată în documente.

Dr. Silviu Tabac, vicedirectorul Institutului Patrimoniul Cultural al AŞM, s-a oprit asupra simbolurilor naţionale şi necesităţii protejării acestora, în contextul profanării repetate în ultima perioadă a acestora. De asemenea s-a referit la cadrul legal care ar trebui să fie mai strict în ce priveşte protejarea simbolurilor.

Dr. conf. Ion Jarcuţchi, directorul Centrului Studii Istorice, a făcut o comparaţie a direcţiilor de cercetare în perioada sovietică, când erau momente dictate de Moscova şi la libertatea obţinută după 1991. De asemenea a argumentat că deplângerea reducerii numărurului cercetătorilor în context general nu e justificată, deoarece majoritatea din aceştia ţineau de complexul industrial-militar unional, care s-a şi desfiinţat după obţinerea Independenţei.

În final academicianul Andrei Eşanu s-a oprit asupra libertăţii de creaţie obţinute de cercetători ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice. Aceasta a permis scrierea unui număr mai mare de lucrări şi lipsa unor constrângeri în abordarea temelor studiate.

A consemnat: Marius Tărîţă.

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: [email protected]
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC