Română

Întruniri ştiinţifice



Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova în colaborare cu Institutul de Istorie al AŞM, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu", Chişinău şi Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei au organizat la 4 septembrie 2013 masa rotundă „Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812 şi dezmembrarea mitropoliei Moldovei. Evoluţii şi consecinţe", prilejuită de comemorarea a 200 de ani de la dezmembrarea Mitropoliei Moldovei.


La dezbateri au participat prof. dr. hab. Alexandru Moşanu, membru de onoare al Academiei Române, preşedinte de onoare al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, academicianul Andrei Eşanu, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. hab. Demir Dragnev, membru-corespondent al AŞM, prof. univ. dr. hab. Pavel Parasca, dr. hab. Alexei Agachi, Institutul de Istorie al AŞM; conf. dr. Gheorghe Palade, USM prot. Petru Buburuz, preot paroh al Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Mitropolia Basarabiei; conf. dr. Gheorghe Negru, Institutul de Istorie al AŞM; conf. dr. Maria Danilov, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei; Dr. Ion Negrei, Institutul de Istorie al AŞM; Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu", Chişinău, membru de onoare al Academiei Române.


În cadrul dezbaterilor au fost abordate o serie de probleme precum: statutul Mitropoliei Moldovei în epoca medievală; ingerinţa Bisericii Ortodoxe Ruse în treburile Bisericii Ortodoxe din Moldova (secolul al XVIII-lea - începutul sec. al XX-lea); controverse istoriografice privitor la biserica din Basarabia în timpul dominaţiei ţariste (1812-1917); problema canonicităţii Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse; manifestarea a două tendinţe - oficială, de rusificare şi neoficială, de păstrare a identităţii naţionale româneşti - în sânul Bisericii Ortodoxe din Basarabia în secolul de stăpânire ţaristă; învăţământul teologic; revenirea Bisericii din Basarabia în cadrul Bisericii Ortodoxe Române şi altele. Un loc aparte în cadrul dezbaterilor l-a ocupat problema personalităţii mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, a rolului acestuia în procesul de rusificare a Basarabiei. S-a menţionat necesitatea unei abordări echilibrate a meritelor acestuia, care, deşi nu pot fi negate, urmează a fi analizate şi apreciate în contextul istoric al imperativelor pe care le urmărea guvernul rus în teritoriul nou-anexat.


RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: [email protected]
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC