Întruniri ştiinţifice

Institutul de Istorie, Secția Istorie Contemporană, în cooperare cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, în data de 1 aprilie 2021, a organizat conferința științifică „Operațiunea Sever/Nord. Deportarea Martorilor lui Iehova din RSS Moldovenească”, dedicată aniversării a 70 de ani de la deportările din aprilie 1951 şi memoriei victimelor regimului totalitar-comunist. La 1 aprilie 1951, organele sovietice de represiune au declanșat operațiunea „Sever” în rândul comunităților confesionale considerate „antisovietice” și „dușmănoase”, conform documentelor de arhivă, fiind deportate 2 617 de persoane (808 bărbați, 967 femei și 842 copii), din 14 raioane și 92 de localități ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

La deschiderea conferinței, directorul Institutului de Istorie, dr. hab. Gheorghe Cojocaru a adus un omagiu victimelor regimului totalitar-comunist, care au pătimit în numele credinței, apărându-și cu demnitate valorile cultural-spirituale transmise din generație în generație. „În 70 de ani se înscrie viața a trei generații, cu atât mai necesar este efortul cercetătorilor, istoricilor de comemorare, cunoaștere și reconstituire a acestor pagini dramatice din istoria noastră, din istoria secolului al XX-lea și a unor evenimente care încă repercutează dureros în inimile și sufletele noastre”, a consemnat dr. hab. Gheorghe Cojocaru. S-a mai remarcat că istoria deportărilor din 1951 este cunoscută grație efortului depus de colaboratorii institutului care printre primii au deschis în arhive dosarele ale organelor sovietice de represiune, fiind valorificate cu maximă eficiență și acribie științifică în lucrările acad. Valeriu Pasat, scrierile prof. Ion Șișcanu și dr. Nicolae Fuștei.

În contextul deschideri conferinței, Victor Dornicenco, vice președintele cultului religios Martorii lui Iehova în Republica Moldova, a readus în atenție mărturiile supraviețuitorilor și a evidențiat că „oamenii din URSS au fost deportați, în primul rând, din motive etnice, sociale sau politice. Caracteristic pentru operațiunea „Nord” este că ea a fost cea mai mare deportare în masă a credincioșilor ce aparțineau unei singure religii – Martorii lui Iehova. Autoritățile URSS au încercat să-i deporteze împreună cu familiile lor din zonele în care trăiau. Celor deportați le-a fost violat dreptul la libertate de conștiință și de convingere. Măsura deportării fiind măsura de pedeapsă, ea a avut ca scop reeducarea Martorilor lui Iehova, însă cum poate fi reeducată conștiința persoanei bazată pe intima convingere religioasă. Astfel, cei deportați sunt victimele unei politici lipsite de respect față de convingerile altora.” S-a accentuat că în Republica Moldova, în raioanele din care Martorii lui Iehova preponderent au fost deportați, în prezent, înregistrăm cel mai mare număr de Martorii lui Iehova raportat la numărul de populație, iar în total în Republica Moldova activează aproape 34 000 de martori și asociați. „Peste 50 de interviuri și mărturii ale supraviețuitorilor deportărilor din 1951 au intrat în arhiva organizației noastre și pot fi puse la dispoziția celor interesați. Cu regret unele lecții nu au fost însușite și aici vreau să mă refer la situația actuală a Martorilor lui Iehova din Federația Rusă. În vara anului 2017, fără să existe vreun motiv legal, Organizația Martorilor lui Iehova, adică în jur de 175 000 de persoane au fost scoase în afara legii. Din cauza prejudecăților și a unor informații denaturate privitor la practicile Martorilor lui Iehova, membrii organizației sunt privați de drepturi fundamentale cum ar fi dreptul de gândire, de conștiință și de libertate de religie.”

Alexandru Postică, consilierul pentru dezvoltare strategică, Asociația PromoLEX, fondatorul Complexului Muzeal în Memoria Victimelor Represiunilor Politice, timp de 18 ani în calitate de director al programelor dreptului omului a fost responsabil inclusiv de monitorizarea libertăților fundamentale în stânga Nistrului, referindu-se la încălcările drepturilor omului a remarcat: „nu putem spune că în regiunea transnistreană se respectă drepturile oamenilor, credincioșilor care nu sunt adepții cultului majoritar și aici vorbim de toate cultele religioase care sunt înregistrate în Republica Moldova, iar soluția în regiune este foarte „simplă” - nu se recunosc alte culte religioase. Formal au fost instituite niște bariere, niște mecanisme și astfel toate cultele religioase, în afară de biserica ortodoxă rusă, nu sunt recunoscute ca și cult.” Începând cu anul 2011, în regiune au fost instituite reguli administrative care obligă cultele religioase să prezinte probe că sunt în regiune, au adepți și practic îi obligă să prezinte lista adepților cultelor minoritare, în baza cărora pot fi supuși ulterior persecutării. „Problema nu este doar a organizației Martorilor lui Iehova, a remarcat Alexandru Postică, în regiunea transnistreană astăzi sunt persecutate și alte culte: protestanți, Biserica Baptistă, Hare Krishna, adepții religiei Bahá'í. Luteranii, la fel, întâmpină probleme cu privire la restituirea localurilor de cult pe care le posedau până nu demult. Tot aici aș vrea să menționez o hotărâre a Curții Europe a Drepturilor Omului, în contextul libertății religioase în regiunea transnistreană, cauza Mozer contra Republicii Moldova, din 23 februarie 2016, și alte decizii care au confirmat atitudinea discriminatorie față cultele minoritare în stânga Nistrului. Astfel, ceea ce s-a întâmplat 70 de ani în urmă își are astăzi transpunerea într-o regiune, care este sub jurisdicția autorităților Republicii Moldova, dar de fapt nu are nicio strategie în ceea ce privește soluționarea acestei probleme și de facto constatăm o continuitate a persecutării, inclusiv a cultului despre care vorbim astăzi”.

Comunicarea „Operaţia „Sever” în contextul deportărilor confesionale” prezentată de dr. Nicolae Fuștei, cercetător coordonator la Institutul de Istorie, a deschis sesiunea de comunicări științifice. Cercetătorul a prezentat rezultatele investigațiilor sale, consemnând că deportările au fost unul din principalele componente ale represiunii staliniste. „De-a lungul anilor motivația deportărilor în masă în URSS nu a suferit modificări esențiale. În spatele lor stăteau aceleași combinații de factori politici și pragmatici. De regulă, au avut prioritate motivele politice, pentru a se preveni revoltele, curmarea nemulțumirilor sau chiar stingerea protestelor. Nu a fost neglijat factorul economic pentru că deportările livrau forță de muncă ieftină sau chiar gratuită, deplasată la locul și timpul convenabil.” Deportări pe criteriul confesional au implicat deportările clerului în perioada interbelică și deportarea confesiunilor întregi, cum este cazul Martorilor lui Iehova, considerate antisovietice și contrarevoluționare. „Este știut că în Uniunea Sovietică puteau activa doar acele comunități confesionale care au trecut procedura de înregistrare la organele speciale, în conformitate cu legislația sovietică. Pentru a trece procedura înregistrării era necesar să se respecte anumite cerințe, care nu erau acceptate de orice confesiune și de aceea o parte de confesiuni refuzau să se înregistreze, iar altelor li se refuza înregistrarea, a comunicat dr. Nicolae Fuștei, precizând că, organizațiile confesionale care nu treceau procedura înregistrării erau atribuite categoriei de organizații ilegale, antistatale”. În RSSM sunt cunoscute câteva confesiuni care au intrat în aceste categorii: Inochentiștii, Martorii lui Iehova, Penticostalii, Adventiștii Reformați și Menoniţii. Pe teritoriul RASSM și RSSM au fost identificate trei deportări pe motive confesionale, în 1925, 1949 și 1951. În cadrul deportării înfăptuite în 1949, în lista celor deportați din motive confesionale, 72% erau membrii confesiunii Martorii lui Iehova. Al treilea val de deportări, declanșat la începutul lunii aprilie 1951, cunoscut ca operațiunea „Sever”, a fost îndreptat exclusiv contra credincioșilor confesiunii Martorii lui Iehova.

Dr. Lidia Pădureac, prim-prorectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în comunicarea „Operațiunea ‚Sever’ în mărturiile supraviețuitorilor: forme de rememorare și reflecții asupra trecutului totalitar” a menționat că în România prin Legea 68/2011, 1 aprilie a fost declarată Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, consemnând că „ar fi bine și oficialitățile din Republica Moldova să adopte o decizie similară”. Narațiunile celor care au supraviețuit deportările sau detenția din anii ’50 pe motiv religios pun în evidență câteva dimensiuni ce țin de rememorarea trecutului totalitar-stalinist: cauzele represiunilor, modalitățile de supraveghere și persecuție, modalitățile de rezistență în timpul și după deportare și felul cum deportarea sau detenția le-a marcat viața și a influențat asupra organizației. „Dacă ne referim la modalitățile de rezistență în timpul și după deportare, menționăm că s-au manifestat prin organizarea vieții cotidiene și prin respectarea tradițiilor religioase specifice organizației.” Din mărturii aflăm că basarabenii deportați pe motive confesionale au menținut organizarea și bunele relații, se încurajau reciproc pentru a rezista mai ușor în condițiile în care trebuiau să facă față foametei și frigului. Cu sprijinul băștinașilor, cu efort comun au reușit să supraviețuiască în anii de deportare. „Când li s-a spus tranșant că sunt aduși în Siberia pe veci, au început să-și caute noi modalități de adaptare la noua realitate, își amenajau gospodăriile, construiau case.” La fel, mărturiile de istorie orală relevă că în RSS Moldovenească membrii organizației continuau să multiplice literatura, să se întrunească în adunări, să încerce să atragă noi membri în organizație. Activitatea era organizată și monitorizată de centrele religioase. Citat: „Rapoartele se făceau în fiecare lună, se arăta așa vestitori câți sunt, martori câți sunt, proporția la numărul populației. Raportul era prezentat fie că la Edineț, fie că în Corjeuți. Acolo se strângea de pe toată republica și se ținea cont câți sunt arestați, câți sunt morți, câți au devenit din nou martori”. Statul sovietic a realizat deportarea din 1951 ca un act de pedeapsă publică, în scopul de a preveni răspândirea altor ideologii decât cea comunistă, a arestat liderii organizației, a deportat o mare parte a membrilor, a infiltrat agenți secreți în interiorul organizației, a denigrat imaginea acesteea în mijloacele de informare în masă, a organizat procese publice de judecată, a încercat să organizeze însăși comunitatea împotriva acestei organizații. În ciuda acestor acțiuni marea majoritate a Martorilor lui Iehova au rezistat. Disciplina, spiritul de organizare și consecvența le-au permis să se extindă numeric și geografic în spațiul sovietic, a concluzionat cercetătoarea.

Prezentarea dr. Zinaidei Bolea, conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova a inclus o sinteză a ipotezelor psihanalitice privind statutul religiei pentru psihicul uman și o analiză a mărturiilor victimelor regimului represiv comunist privind felul în care religia este utilizată ca  resursă psihică în contextul situațiilor traumatizante construite de sistemul represiv. În prezentare au fost invocate realități ale sistemului represiv comunist, precum experimentul Pitești din România, deportările din RSSM, deportările Martorilor lui Iehova din RSSM, fiind analizate modalitățile prin care protagoniștii acestor evenimente au făcut apel la religie ca resursă de reziliență. Laitmotivul prezentării s-a referit la ideea că individul plasat într-un context de teroare, face apel la resursele culturale și spirituale proprii, dar și ale umanității, actualizându-le ca resurse de reziliență. Ca reacție la mișcarea de dezumanizare caracteristică realităților regimului represiv comunist, mulți dintre protagoniștii evenimentelor tragice din acea perioadă au reacționat prin  recursul la religie,  beneficiind  astfel de repere morale și spirituale importante pentru a supraviețui.

Dr. Virgiliu Bîrlădeanu, șeful secției de Istorie Contemporană a Institutului de Istorie a vorbit despre cercetările realizate în cadrul proiectului „Cercetarea regimurilor totalitare și edificarea culturii memoriei europene pentru depășirea traumelor istorice: schimbul și promovarea celor mai bune practici între Lituania și Republica Moldova” și în mod particular despre studiile de caz, materialele de teren și documentele care au constituit un nou volum din colecția „Arhivele memoriei”, elaborat în cadrul Institutului de Istorie în cooperare cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, dedicat represiunilor și deportărilor staliniste pe principiu confesional. Bilanțul general al operațiunii „Sever”, realizată de organele de represiune în Basarabia, Lituania, Letonia Estonia, Ucraina și Belarus, a fost peste 3 000 de familii deportate în regiunile Tomsk, Irkutsk și Krasnojarsk. Documentele de arhivă și cercetările de teren denotă că represiunea comunităților confesionale în RSSM a început odată cu instaurarea puterii sovietice, continuând până la finele anilor ’80, iar evenimentele din aprilie 1951 sunt doar un episod din această istorie a terorii totalitar-comuniste. Cercetătorul a adus exemple din dosarele de arhivă și mărturii ale supraviețuitorilor privind procesele intentate Martorilor lui Iehova în martie 1949, din satele Volodeni, Brânzeni, Lopatnic, condamnați conform articolului 54-10 și 54-11 al Codului Penal al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene la 25 de ani de lagăre cu confiscarea averii și ulterior cu privarea de drepturi electorale pe un termen de 5 ani. La fel, au fost  puse în lumină file din dosarul intentat în decembrie 1951 unui grup de tineri, cărora li s-a emis sentința în conformitate cu același articol penal, pentru organizarea „acțiunii antisovietice” pe 16 octombrie 1951, în satul Corjeuți. A fost consemnată istoria vieții relatată de Iosif Rusu, locuitor al satului Corjeuți, născut în 1936, condamnat în mod repetat pentru credința sa, în total, mai mult de două decenii fiind exilat și deținut în închisorile sovietice. Publicarea volumului de mărturii și documente este realizată cu suportul Programului de Dezvoltare a Cooperării și Promovării Democrației al Ministerului Afacerilor Externe a Republicii Lituania.

În comunicarea „Fidelitatea Martorilor lui Iehova față de credință și măsurile de represiune ale organelor NKVD/MGB față de confesiune” conferențiată de dr. Ion Ghelețchi, vice rectorul Universității de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul a pus în discuție rezultatele studierii documentelor de arhivă ale organelor de represiune sovietice. Astfel, unul din documentele analizate – raportul KGB al RSS Moldovenești, emis la 17 iulie 1956, care examina amănunțit „formele și metodele reînnoite de muncă în rândurile sectanților”. În acest context, în scopul de a pune capăt activității antisovietice a organizațiilor Martorilor lui Iehova, erau stipulate patru direcții de activitate: (a) infiltrarea agenturii în rândurile organizațiilor; (b) agentura infiltrată trebuia să fie folosită pentru prelucrarea liderilor organizației în vedereadistrugerii organizațiilor din interior; (c) compromiterea liderilor organizațiilor Martorilor lui Iehova; (d) a curma ședințele deschise ilegale ale organizațiilor prin apelul la organelor de miliție. Astfel, datele agenturii din cadrul secției a IV-a a KGB-ului arătau că la începutul anilor ’60 în republică continuau activitatea cca 1 400 de membri ai organizației Martorilor lui Iehova. În concluzie, s-a menționat că în pofida tentativelor puterii sovietice prin diverse intimidări, arestări, deportări înfăptuite la 1 aprilie 1951, nu s-a reușit de a se extermina credința organizației Martorilor lui Iehova; din contra, cu cât mai dură a fost linia partidului, cu atât mai puternic devenea atașamentul membrilor organizației față de religia lor.

Dr. Ludmila Chiciuc, vice rectorul Universității de Stat „B.P. Hasdeu”, în comunicarea „Deportările din raioanele de sud ale RSS Moldovenească la începutul anilor 1950” s-a referit la cazurile de deportări și condamnări ale Martorilor lui Iehova din localitățile raioanelor de sud ale fostei RSS Moldovenești, precum și alte condamnări și deportări realizate în aceste raioane de la începutul anilor `1950. În următorii ani, după operațiunea „Sever”, în raioanele de sud au avut loc unele cazuri de deportări pe principiul apartenenței confesionale a Martorilor lui Iehova, combinate cu represiuni și condamnări împotriva tuturor neoprotestanților. „Situația este pe deplin explicabilă dacă avem în vedere că în acea perioadă confesiunile neoprotestante erau slab răspândite în raioanele de sud ale RSSM. Organele de securitate au ținut în permanență sub control activitatea așa-numitelor secte ilegale. Au promovat o politică extrem de dură față de aceste organizații în perioada anilor 1946-49, au executat arestări, condamnări, au încadrat conducătorii și membrii activi ai sectelor numite ilegale în listele deportaților pentru operațiunea IUG și au împiedicat în acest mod răspândirea lor în raioanele de sud.” Dar experiența întâlnirilor cu victimele represiunii staliniste, în cadrul realizării proiectului Programului de stat (2015-2018), ne-a demonstrat că dincolo de cifre se află suferința umană care nu poate fi încadrată în niciun fel de unități de măsură, care este trăită și suportată la fel și de credincioșii ortodocși, și de Martorii lui Iehova. Potrivit datelor publicate în Carte memoriei, în temeiul apartenenței confesionale, din raioanele Cahul, Vulcănești, Cantemir, Leova, Cimișlia și Hâncești au fost supuse represiunilor 3 persoane. Acestea au fost surorile Agripina Buzgan (a.n. 1902), Olga Buzgan (a.n. 1904) și Anastasia Mândruță (a.n. 1930) – toate din comuna Covurlui, raionul Leova. Nu au fost deportate în ziua desfășurării operațiunii, ci în următorul an. Astfel, surorile Buzgan Agripina și Olga au fost deportate în regiunile Tjumen, iar Anastasia Mândruță a fost condamnată la 25 de ani de detenție și expulzată într-un lagăr de muncă, care nu este identificat în Cartea Memoriei. Ulterior, datorită interviului realizat în această localitate, s-a stabili că Anastasia Mândruță a fost încarcerată în localitatea Peciora, din nordul munților Ural, a spus cercetătoarea.

Dr. Dumitru Lisnic de la University College Cork a prezentat comunicarea „Represiunea și propaganda sovietică împotriva Inochentiștilor în perioada postbelică: represiune, propagandă și spații religioase subterane”, dedicată politicilor represive anti-inochentiste din RSSM în anii postbelici și interacțiunii dintre comunitățile inochentiste și regimul sovietic, căutând să răspundă la întrebările: care a fost percepția regimului sovietic cu privire la mișcarea inochentistă, care au fost tehnologiile prin care aceste percepții au fost construite și care a fost diferența dintre politicile represive îndreptate împotriva comunităților Martorilor lui Iehova și cele împotriva Inochentiștilor. În concluziile comunicării, autorul comunicării a consemnat că în perioada stalinismului târziu nu au fost aplicate operaţiuni de deportare ce ar viza exclusiv comunităţile inochentiste, deoarece: (a) Mişcarea Inochentistă nu avea un centru religios şi o reţea centralizată de propovăduitori, precum martorii lui Iehova; (b) Inochentiştii erau mult mai greu de definit şi identificat; (c) Inochentiştii erau o comunitate religioasă locală ce nu era la fel de numeroasă ca cea a martorilor lui Iehova. Poliţia secretă a arestat numeroşi lideri inochnetişti şi a distrus mănăstirile lor subterane deoarece: (a) Propovăduitorii inochentişti îndemnau populaţia să nu se înscrie în colhozuri, să nu se înroleze în Armata Rosie si prezentau regimul sovietic drept o „împărăţie a răului”; (b) Unii lideri inochentişti au fost acuzaţi de răspândirea de foi volante cu caracter antisovietic şi de denigrarea liderilor sovietici; (c) Tehnicile de construire a spaţiilor religioase secrete create de inochentişti au fost percepute drept un potenţial pericol; (d) Inochentismul era o mişcare religioasă greu de definit şi controlat.

Comunicarea „Domiciliu obligatoriu – izbăvire și duhovnicie. Cazul Părintelui Dimitrie Bejan”, prezentată de Cătălina Cornelia Mârza, muzeograf la Muzeul Brăilei „Carol I”, a adus în atenție un fragment din universul concentraționar din România în perioada comunistă și anume destinul Părintelui Dimitrie Bejan, care a fost unul dintre marii mărturisitori și supraviețuitori ai temnițelor comuniste. Din 1942 până în 1948, a trecut prin mai multe lagăre sovietice, iar după 1948 a fost închis în pușcăriile din interiorul țării, pentru susținerea în fața bolșevicilor a adevărului că Basarabia și Bucovina sunt pământ românesc. Eliberat abia în 1964, a fost urmărit și prigonit de comuniști până în 1990. Un om ales de Dumnezeu, cu mare putere de convingere, Părintele Dimitrie Bejan a împletit suferința cu bucuria și seninătatea, și-a răsplătit anchetatorii și torționarii prin iertare și iubire, a sintetizat în viața sa destinul neamului, a spus cercetătoarea.

În discuții și în concluziile care au fost punctate în partea finală a conferinței, s-a accentuat importanța lecției care trebuie luată în considerație de societate, represiunile și deportările executate pe principiu confesional fiind un episod al regimului totalitar-comunist criminal instaurat prin ocupația sovietică, iar păstrarea memoriei victimelor, de rând cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, sunt valori și condiții indispensabile ale devenirii democratice și integrării europene.

conf. univ., dr. Virgiliu Bîrlădeanu