Română

Invitaţii



În scopul comemorării a 700 de ani de istorie și cultură a tătarilor din Lituania, anul 2021 a fost declarat Anul istoriei și culturii tătarilor lituanieni. Cu această ocazie, expoziția „Tătarii lituanieni în documentele de arhivă”, organizată de Arhiva Istorică de Stat a Lituaniei, vă invită să aruncați o privire în trecut, pentru a vă familiariza cu dezvoltarea culturii lituaniene multinaționale.

Expoziția prezintă documente ce reflectă istoria tătarilor lituanieni începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea și până în zilele noastre. Tătarii lituanieni reprezintă un grup etnic unic, care s-a stabilit cu traiul în Marele Ducat al Lituaniei cu mai bine de 600 de ani în urmă – în secolele XIV–XV. Marea majoritate a acestora s-au mutat în Lituania pe timpul lui Vytautas cel Mare. Imigrația în Marele Ducat al Lituaniei era favorizată de condițiile minunate, oferite tătarilor – a fost asigurată libertatea deplină a religiei și a obiceiurilor, au fost permise construirea moscheilor, iar drepturile tătarilor nobili au fost echivalate cu cele ale nobilimii lituaniene.

Tătarii lituanieni erau renumiți ca excelenți războinici. Au luptat în bătălia de la Žalgiris (Grunwald) sub steagurile lituaniene, mai târziu – în Regimentele de gardă din linia întâi din cadrul armatei Marelui Ducat al Lituaniei și a Republicii celor două națiuni până la dezmembrarea ei.

În arhive există multe documente legate de istoria și cultura tătarilor lituanieni, prin urmare, expoziția este divizată în două părți. Documentele prezentate în prima parte reflectă istoria tătarilor lituanieni: acestea sunt privilegiile și scrisorile conducătorilor lituanieni și polonezi către tătari, documente cu privire la serviciul lor în armata Marelui Ducat al Lituaniei și în cea a Rusiei țariste, dosare care confirmă nobilimea tătară, cu arborii genealogici și stemele acestora, actele proprietăților private tătare și altele. În Arhiva Specială a Lituaniei se păstrează documente referitoare la tătarii exilați de autoritățile sovietice de ocupație în deceniul al cincilea al secolului XX.

A doua parte a expoziției prezintă documente legate de moscheile tătare lituaniene și registrele întocmite în lăcașele de cult.

Tătarii – un grup etnic puțin numeros care, în prezent, constituie doar 0,1% din populația Lituaniei, deși și-au pierdut limba încă în secolele XVI–XVII, au reușit să-și păstreze obiceiurile, religia și cultura.

Documentele prezentate mărturisesc că tătarii lituanieni au contribuit semnificativ la restabilirea statalității, istoriei și culturii lituaniene, că această comunitate și-a legat îndeaproape viața de Lituania și este o parte integrantă a istoriei ei.

Organizatorii expoziției în Moldova: Ambasada Republicii Lituania în Republica Moldova în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Institutul de Istorie, MEC. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 30 septembrie 2021, ora 15:00, în holul de la etaj.

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: [email protected]
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC