Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, a organizat la 27 decembrie 2017, lansarea Catalogului Manuscrise Românești din secolele XIII-XIX în colecții străine (Rusia, Ucraina, Bielorusia), semnat de Valentina Pelin (1950-2006). Evenimentul a fost găzduit de Sala de Arte a Bibliotecii Naționale (bl. II, et. 1, str. 31 August 1989, nr. 78 A)
Apărut recent la editura „Știința”, volumul include un catalog de 337 de manuscrise cu conținut religios, beletristic și științific, slavono-române, române și latine, realizate în spațiul românesc sau de românii din diasporă în sec. XIII-XIX, care se păstrează în biblioteci, arhive și muzee din Rusia, Ucraina și Bielorusia. Ediția este însoțită de un studiu introductiv, o notă asupra ediției, bibliografie, indici și cuvinte-cheie. Lucrarea este destinată mediului academic universitar și tuturor celor ce se interesează de valorile culturale naţionale din trecut, risipite prin lume.